Ziua Ușilor Deschise la Școala auxiliară Nr. 7

Incluziune

Săptămâna aceasta am revenit cu mult drag la Școala auxiliară Nr. 7, un loc care ne inspiră prin fiecare zâmbet și fiecare îmbrățișare sinceră.

Dacă anul trecut Ziua Ușilor Deschise a adunat elevi din mai multe școli generale din Chișinău pentru a cunoaște copiii cu cerințe educaționale speciale și a juca împreună, anul acesta am mers și mai departe.
 
Peste 50 de voluntari – împreună cu discipolii de la Școala auxiliară nr. 7 – au format echipe mixte și au participat la un quest interactiv pe teritoriul școlii. 
Familiile au jucat alături de copiii cu dizabilități, iar asta a creat un spațiu sigur și plin de bucurie, în care fiecare copil a simțit că este apreciat, acceptat și parte dintr-o comunitate unită.
 
Pentru elevii cu cerințe educaționale speciale, acest gen de activitate este o oportunitate de a-și dezvolta încrederea în sine, comunicarea și abilitățile sociale.
 
Iar pentru copiii tipici, este o lecție profundă de empatie, acceptare și colaborare – lecții care nu se predau din cărți, ci se trăiesc prin experiență.
 
La final, am dansat Horă incluzivă a prieteniei, semn că, indiferent de diferențe, suntem mai puternici împreună.
 
Mulțumim tuturor voluntarilor implicați și părinților care au ales să participe activ. Ați adus căldură, energie și autenticitate în fiecare moment!
 
Evenimentele de acest tip sunt pași reali către o societate incluzivă, în care fiecare copil are locul său, șansa de a fi văzut, ascultat și valorizat.

Proiectul este realizat cu suportul financiar oferit în cadrul Programului municipal de Granturi pentru organizațiile de tineret din mun. Chișinău, lansat de către Direcţia Generală Educaţie, Tineret şi Sport din municipiul Chişinău și Centrul Municipal de Tineret Chișinău, sub egida Primăria Municipiului Chișinău

Fotografii