Conferința Națională în cadrul proiectului „Baștina mea”

„Baștina mea”

Rămâneți la curent!

✅ La data de 9 decembrie, 150 de gimnaziști și 25 de profesori din diferite raioane ale Moldovei au participat la evenimentul final al proiectului „Baștina mea – program modular de implicare a elevilor în promovarea patrimoniului național prin jocuri educaționale”.
 
🔹 Elevii și coordonatorii s-au adunat în aula „Clasa Viitorului” a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă" din Chișinău pentru a demonstra abilitățile și cunoștințele dobândite în ultimele 3 luni. Tinerii au participat în finala Turneului de Jocuri educaționale și au prezentat paginile Wikipedia pe care le-au creat de sine stătător.
 
🤝 „Direcţia Generală Educaţie, Tineret şi Sport din municipiul Chişinău este încântată să susțină elevii care doresc și sunt pregătiți să se implice, să descopere și să se dezvolte. Suntem întotdeauna deschiși la noi inițiative”, a declarat Silvia Butuc-Canațui, șefa Direcției managementul învățământului extrașcolar, tineret și sport din cadrul Direcției Generale Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău.
 
🔹 În cadrul evenimentului, 8 echipe și-au împărtășit istoriile de creare a paginilor Wikipedia. Tinerii din LT Cișmichioi au povestit despre elaborarea unei pagini dedicate râpei Cișmichioi - un monument al naturii de tip geologic sau paleontologic. Echipa LT Ivan Vazov din Taraclia a prezentat teatrul „Смешен Петък” - singurul teatru bulgar din Moldova; iar LT „Alexandru Ioan Cuza” din Chișinău a efectuat o adevărată cercetare pentru a elabora un articol despre telefericul din Chișinău.
 

🔹"Este plăcut să vezi că tineretul se implică în promovarea patrimoniului național. Cu sprijinul profesorilor, tinerii au realizat adevărate cercetări, au comunicat cu arhivele, au studiat materiale în biblioteci. Văzând rezultatele, sunt ferm convins că acesta este doar începutul. Este începutul unui proiect frumos despre modul în care tineretul din Moldova promovează imaginea țării la nivel internațional", a menționat Evghenii Poleacov, președintele Asociației de jocuri intelectuale din Republica Moldova.

🤝 Participanții la eveniment au primit diplome și cadouri. Echipele din top s-au întors acasă cu medalii și cupe:

1 loc: echipa „Вектор”, Gimnaziul Brătușeni, raionul Edineț;

Locul 2: echipa „Spiridușii”, LT „Luceafărul”, Vulcănești;

Locul 3: echipa „Kahramanlar”, LT Cișmichioi, UTA Găgăuzia.

 

🔹 „Moldova are de ce să fie mândră, și este important ca noi să vorbim despre patrimoniul nostru național, să-l promovăm la nivel internațional” - a menționat Raisa Stratulat, specialist principal în cadrul Direcției managementul învățământului extrașcolar, tineret și sport din cadrul Direcţia Generală Educaţie, Tineret şi Sport din municipiul Chişinău.

 

Ne vedem anul viitor!

Proiectul „Baștina mea” – program modular de implicare a elevilor în promovarea patrimoniului național prin jocuri educaționale” este implementat de către Asociația de jocuri intelectuale din Republica Moldova cu suportul Primăria Municipiului Chișinău a Direcţia Generală Educaţie, Tineret şi Sport din municipiul Chişinău.