Campionatul are scopul de a promova educația, dezvoltarea integrală a tinerilor și îmbunătățirea educației non-formale prin intermediul jocului.
În ultimii patru ani, numărul participanților s-a triplat, ceea ce demonstrează interesul crescut al tinerilor pentru jocurile intelectuale și importanța proiectului în sistemul educațional național.
Popularizarea valorilor prioritare prin intermediul formelor de învățare bazate pe joc.
Dezvoltarea gândirii critice și logice în rândul tinerilor.
Îmbunătățirea educației nonformale și accesibilității acesteia pentru diferite categorii de copii, inclusiv copii din grupuri de risc și copii cu cerințe educaționale speciale (CES).
Consolidarea cooperării intersectoriale în domeniul educației nonformale.
Elevii tipici
Profesori
Evoluția celui mai mare Campionat Național de jocuri intelectuale pentru elevii din Republica Moldova începând cu anul 2017.
Primul Campionat de jocuri intelectuale. Toate etapele s-au desfășurat la Chișinău. Participanți: 30 echipe din întreaga republică.
Toate etapele s-au desfășurat în continuare la Chișinău, iar numărul de locuri era limitat.
Din cauza pandemiei, conceptul a fost adaptat, s-a implementat un format online la nivel național. Această schimbare a permis creșterea implicării beneficiarilor, extinderea geografică a proiectului și facilitarea accesului echipelor la competiție.
Campionatul s-a extins, incluzând și ciclul gimnazial. Pentru prima dată, au fost implicați și copii din grupuri vulnerabile (ex: elevi ai Școlii-internat nr. 3).
S-a lucrat activ cu elevii din grupuri vulnerabile și s-a introdus un program de formare pentru asistenții sociali. Au fost alocate locuri speciale pentru elevii cu cerințe educaționale speciale, iar în campionat a fost inclus și Liceul Teoretic cu Profil Tehnologic pentru Copii cu deficiențe de vedere.
Campionatul a devenit cu adevărat Național. A început colaborarea cu Consiliile Elevilor și a fost lansat un program pilot în trei raioane (Edineț, Taraclia, Anenii Noi).
A VII-a ediție a Campionatului Național – un proiect de îmbunătățire a educației non-formale pentru adolescenți. A fost modificată metodologia, introducându-se competiția între raioane și implicând Consiliile Elevilor din toate regiunile.
Citește mai multe despre fiecare campionat Sub cușma lui Guguță.
În câțiva ani, proiectul a evoluat de la un simplu Campionat de jocuri intelectuale, la care participau 30 de echipe în 2017, la un program național în care sunt implicați mii de tineri din toate raioanele și municipiile Republicii Moldova. În 2024, proiectul a implicat 11.794 elevi din 388 de școli din 35 unități teritoriale.
Automated page speed optimizations for fast site performance